|
|
| |
|
POEZII de Nicoara Nicolae Horia
|
|
Retorică...
16/17 Iulie 2011
"
Cine nu ştie să iubească,
urăşte cu bucurie"
Ce-i prea mult în
viaţa asta
niciodată nu e
bun,
deseori nici nu se
cade să te simţi
atât de viu!
Copiliţi-mă, prieteni, fără milă,
mă supun
şi
tăiaţi-mi coarda viei
din cuvânt,
până mai
scriu...
Cu şerparul
Poeziei
dacă sufletul
mi-e-ncins,
îmi iubesc
această Ţară, neamul
dinspre care vin,
bucuria mea-i
curată,
nu-i făcută
dinadins,
cu duminica în
gânduri
Dumnezeului
mă-nchin!
Când o fi să
plec din lume
să nu-mi
lăudaţi sorocul
şi tăcerea
mea rămâie Dor pribeag
peste pământ,
doar atât să ştiţi,
prieteni,
n-am râvnit
vreodată locul
nimănuia dintre
semeni,
nici măcar
pentru mormânt...
|
CÂMPIA LIBERTĂŢII
Blaj, 15 mai 1848- 15 Mai 2011
Patruzeci de mii erau atunci
Pe Câmpia Blajului românii
Şi Dumnezeu din cer
le da porunci,
Aici să fie pentru
veci stăpânii!
Şi-acum se
înfioară Munţii toţi
De sfânta lor aducere
aminte,
Cum trece IANCU tânăr
printre Moţi,
Cu vorbele mulţimea
o aprinde...
...................
Dar liniştea-i acolo
îndestulă
După atâtea aprige
furtuni,
Sub Crucea Lui, de veghe
sus pe Hulă,
Doar Aerul îngână
rugăciuni...
Dă-ne, Doamne, minte
şi răbdări,
Să ştim că suntem
şi le aminteşte
Celor plecaţi de-aici
spre alte zări,
Dorul deŢară,
scris în româneşte!
Ne fie Viaţa
binecuvântată
De pe Câmpia Blajului, vă spun,
Patruzeci de mii erau odată,
Câţi au mai
rămas din ei acum?
|
Nu vă jucaţi cu Moţii...
Vineri, 25 Martie 2011
Nu vă
jucaţi cu Moţii, în demnitatea lor
Citiţi-le cu
grijă durerea de pe roată,
Prin tulnice mai arde
acelaşi Unic Dor
În care Avram Iancu s-a-nveşnicit
odată...
Nu vă
jucaţi cu Moţii, nu-i întrebaţi cât pot
În Ţara
lor de piatră să tacă şi să-ndure,
De la bătrânul
vajnic şi până la nepot
Mai ştiu să
pună mâna pe coasă şi săcure.
Dar să nu-i
scoată nimeni din lacrimă afară,
C-atunci detună
Munţii de fulgerele lor,
Nu vă jucaţi
cu Moţii, că s-ar putea să doară,
Prin tulnice mai arde
acelaşi Unic Dor
Din care Crăişorul
mereu şi iar ne ceartă
Că nu am
ţinut seamă de Testamentul lui,
Nu vă
jucaţi cu Moţii, tot mâzgălind pe hartă
O patrie
străină, din pofta nu-ştiu-cui!
|
IANCULE AVRAM, CEL VIU...
Tebea, 15/16 Martie 2011
Mormântul de la Ţebea s-a zvârcolit sub stele
Şi a gemut în lacrimi ţărâna prea
sărată,
În Dorul lui, cel Unic, din dorurile mele
Nu-l vor putea ucide nemernicii vreodată!
Cei care îl visează şi azi legat cu funii
Şi spânzurat de Cerul în care s-a ascuns -
Prin Apuseni detună din rădăcini
gorunii,
Toţi mugurii din codrii se-aud pleznind în
plâns...
Mă doare, ce mă doare? Nu
mă-ntrebaţi acum,
Un fluier îşi topeşte în mine întreg
amarul,
Îl judecă pe Iancu şi-l spânzură
postum-
Ia de la mine, Doamne, plin de venin paharul...
..........................................................................
Iancule Avram, cel viul, precum mereu ţi-am zis,
Mai treacă de la tine durerea şi ne
iartă -
Mormântul de la Ţebea s-a zvârcolit în Vis
Şi a gemut sub stele ţărâna
prescurată...
|
POEM LÂNGĂ SUFLETUL IANCULUI
Tebea, 16 Martie 2011
Orice lacrimă e de prisos
Dacă nu-i din inimă curată,
În fiecare an tu mori frumos,
Dar moartea nu te-ncape niciodată!
Iancule-Avram ce aş putea să-ţi spun
Lumina în cuvânt să nu te doară?
Obezile din trunchiul de gorun
Se rostogolesc durut prin Ţară...
Baia de Criş- la casă de brutar
Tu dormi flămând pe-aceeaşi rogojină,
Ce răni tăcute ard în Calendar!
Prin gândul meu miroase a răşină...
Dacă mă ştie frunza de poet
Tu iartă-mi Duhul trasului pe roată,
În fiecare an tu mori încet,
Dar moartea nu te-nvinge niciodată...
|
NU POT SĂ DORM...
Tebea, 16 Martie 2011
Nu pot să dorm în noaptea asta viu,
Prin Munţii Apuseni se dă de veste,
AVRAM IANCU s-a făcut târziu
Şu tulnicele fulgeră pe creste...
Nu pot să dorm în noaptea asta mort,
Un doliu peste suflet mă apasă
Şi-aşa mă simt precum un paşaport
Expirat din Dorul de Acasă...
|
CÂNTEC
Tebea, 16 Martie 2011
Geme prin fluier un Cântec nezis,
Câteodată mi-e teamă întreg să îl
scriu,
IANCU AVRAM, cel mereu interzis
Din Ultimul Dor, e atâta de viu!
Cu fruntea pe lespedea somnului său
La Ţebea mă rog, ca un ultim haiduc,
PATRIA mea, cu părere de rău
Şi din numele tău aş vrea să
mă duc...
Mă doare de-o vreme răstignirea pe
hartă,
Ştiu că nu am nicăierea să plec,
ACASA mea care-mi eşti, tu îmi iartă
Lacrima Ochiului în care petrec...
Furtuna de vine nu-i cine s’o-nfrunte,
Nici pumnul de piatră izbit în Carpaţi,
Acum când îţi scriu sunt singur pe Munte
Şi vântul suspină prin brazii
uscaţi...
Geme prin fluier un Cântec fierbinte,
Eu niciodată nu am să te mint -
Vindecă-mi gândul cel spus mai-nainte,
Alţii sunt răii, îi ştiu şi îi
simt...
|
UMBRA IANCULUI
Tebea, 16 Martie 2011
Umbra Iancului ne-liniştită
S-a odihnit azi-noapte sub gorun,
Oricare Patrie e fericită
Să aibă un asemenea nebun
Ce arde-n lume doar un singur Dor
Şi toată Viaţa sub şerpar să-l poarte,
Septembrie, tăcerile mă dor,
Fluierul cu lacrimile sparte
La Ţebea, în văz-duhul tricolor
Se-aude tot mai rar, tot mai departe...
|
Lacrimă desculţă
13/14 Febr. 2011
Toate despărţirile sunt
triste,
Cele din care nu mai vii-napoi-
Când voi pleca să-mi pui în mâini
batiste
Şi încălţările
să-mi fie noi...
Mă chemă Cerul-„gata
eşti, Linuţă?”
Ce cunoscut îmi pare acel glas!
Sărmana Mamă, lacrimă
desculţă
Prin lumea asta fără de
popas...
Mă uit la ea ca l’o icoană dulce,
Când vine seara-n ochii ei căprui
Îşi face aşternutul să se
culce
Cu Tatăl nostru spus
la căpătâi…
Acum când scriu ea doarme
liniştită,
Tăcerile din ziuă n-o mai dor,
Doar versul meu se-aude cum recită
Pe fruntea ei ca umbra unui nor…
|
CÂNTEC DE LA MARGINEA SATULUI
12 februarie 2011
„Se gata oamenii”, îmi spune Mama
Stergându-si gândurile cu naframa,
Gândurile ei ostenite de-acum
tot mai rar urca din Vale pe drum…
Nu mai sta “nime” acolo pe crânguri
Si vulturii parca sunt tot mai sânguri,
De sub zapada si ea putrezita
Iarba m-asteapta demult necosita…
Linistea roade flamânda din stele,
Fântânile ard suparate si ele,
De la marginea vietii pâna la margina Satului,
Mama simte toate durerile lui...
„Macar tu din când în când sa te duci
Acolo în Satul ramas lânga cruci-
Se gata oamenii, carari nu mai sunt
Între casele lor locuite de vânt...”
|
Treceau
ţinându-se de mână…
Eminescu-Veronica…
15 ian. 2011
Treceau
ţinându-se de mână
Ca două aripi
într-un zbor,
Ca două zile-n
săptămână
Şi îngerul în
urma lor...
El îi şoptea un
Dor fierbinte,
Ea îl sorbea din
ochii lui
Şi liniştea
dintre cuvinte
Gemea în bronzul din
statui...
Din câte sunt aici
sub cer
Dă-mi, dintre
toate, un sărut,
Mai multe nici nu
ştiu să-ţi cer,
Doar unul singur,
cu-mprumut...
Ţi-l dau,
dobândă nu aştept,
Eu Rugii tale mă
supun-
L-a strâns atunci cu
drag la piept
Şi mai departe
nu vă spun...
Treceau şi Aerul
suspină,
Ea, Veronica şi
Emin-
Le fie trecerea
deplină
De-acum şi-n
veci de veci.
Amin.
|
Eu sunt alesul…
25 Dec. 2010, în zori…
Îl aud
pe câte un oare-cine
Bătându-se
cu pumnul în piept,
Dumnezeu
seamănă numai cu mine,
Eu sunt
frumos şi întreg şi deştept,
Nu am
pe trup nicio umbră de rană,
Nu sunt
orb, nici mut ori smintit
Şi
în sufletul lui şi-a zidit o icoană
La care
se-nchină, nu la Cel pomenit...
Că
îşi face cruce sau nu îşi face-
Asta e
treaba naşterii lui,
Măcar
de mă rog să mă lase în pace.
Tatăl
nostru,
e –al meu şi-al orişicui!
............................................................
Poemul
acesta, vă rog, să-l iertaţi,
Îl aud
pe câte un oare-cine,
Eu
sunt alesul dintre cei chemaţi—
Dumnezeu
seamănă numai cu mine...
|
Visează
Aur...
Spre Apuseni mă
poartă-acelaşi drum
Şi tălpile
mi-s roase de cuvinte,
Visează aur
Moţii mei şi-acum,
Cu ”vâlva
băilor” fac jurăminte...
Dar unde sunt „holoangării”
de-atunci,
Cu balmoşul, cel
aurit, pe masă?
Umbrele lor
coboară printre stânci
Orbite de-o
lumină ne-nţeleasă...
....................................................
Visează aur
neamul meu sărac,
Fata aceea cu priviri de pară
S-a dus şi ea
şi tulnicele tac
Prin Ţara mea de
piatră şi de ţară...
Visează aur, ce
durere surdă!
Când se trezesc din
Visul lor flămând
Simt Cerul peste lume
cum se-mburdă-
Visează Aur
moţii, până când?...
|
Colind însângerat..
’89 - 17 Dec. 2010
Nu ştiu de ce, dar îmi vine să plâng,
Prin mine acum e un fel de răscoală,
Decembrie, gândul mă-ntreabă nătâng,
Pe treptele-acelea de catedrală
De ce ei muriră atunci şi ne mor,
Copiii aceia lângă zări încuiate?
Doamne, iartă-le sufletul lor,
Iartă-ne, Doamne păcate!
...................................................
Sunt un om liber, prea liber acum,
Lacrima pruncilor arde sub pleoape,
Se-aude Colindul cum vine pe
Vai, TIMIŞOARA e-atât de aproape!
|
TRANSILVANIA
25 Nov. 2010
Prin pieţele lumii îmi vine să strig,
Câteodată şi strigarea e necesară-
Transilvania nu e o pierdere, nu e câştig,
TRANSILVANIA este şi rămâne o
Ţară!
Ea ne-a fost dată, nu de curând,
Aici, sub tăriile-acestea albastre
Numai Dumnezeu ştie de când
Sunt baladele şi doinele noastre...
Prietene drag, vecine ce-mi eşti,
Dacă e Postul Crăciunului fie
Colindul acesta pe la fereşti
Pentru naşterea Celui dintru vecie!
Lasă deoparte gândul rebel,
Nu mai e vreme de patimi şi ură,
Vinul e gata şi pâinea la fel
Pentru singura, dreapta cuminecătură...
Prin pieţele lumii îmi vine să tac,
Adeseori şi tăcerea e necesară,
Cu Adevărul acesta aş vrea să te-mpac-
Translvania este şi rămâne în Ţară!
|
Întotdeauna...
8 Nov. 2010
Întotdeauna când mi-e
greu
Simt mâna Cerului pe
frunte,
De-o vreme obosesc
şi eu,
Precum cosaşul
de la Munte
Şi iarba mea
dintre cuvinte
E tot mai-naltă
şi mai deasă,
Îmi stăruie
durut în minte
Un prag nevindecat
de-Acasă...
De după
storurile nopţii
Mă văd
Copilul care-am fost
Cu tulnicul pe care
Moţii
L-au dat să-i
fie adăpost...
Un dor din Dorul lui
mă cheamă
Şi nu-i
tăcere să-l înfrunte-
Întotdeauna când mi-e
teamă
Simt mâna Cerului pe
frunte...
|
Noi nu l-am înţeles...
In Memoriam
ADRIAN PAUNESCU
Pe unii, de sorginte...
geto-dacă,
Îi văd la căpătâiul lui plângând,
Cei care l-au hulit, acum să tacă,
Să îşi aprindă lumânări în gând
Şi-acolo-ntunecaţi ca un tăciune,
Cu sufletul înlăcrimat pe brânci
În linişte să-i ceară iertăciune
Pentru deşărtăciunile de-atunci...
Şi nu mă mir-
asemenea sunt toate
Cât eşti între-ntuneric
şi lumină-
Iisus vestea cuvântul în
cetate,
Ei aşteptau pe altul ca
să vină...
Cât a fost viu aici, precum
Vieru,
Noi nu l-am înţeles
îndeajuns,
Să-i ocrotească
Poezia ceru’-
Atâtea verbe mai avea de
spus!
|
E-ndrăgostit Poetul...
In Memoriam
ADRIAN PAUNESCU
Cine-i spune vântului să tacă,
Cine-i are, Doamne, treaba lui,
E-ndrăgostit Poetul şi ce-i dacă?
El nu dă socoteală nimănui...
Iubirii lui acum a câta oară
Prinos de jertfă pe altar aduce?
Priviţi-l dar în ochi să nu vă
doară
Lumina răstignită de pe cruce...
Nu-l tulburaţi cu întrebări meschine,
El să îşi vadă liniştit de
treabă-
E-ndrăgostit poetul, ufff, de cine?
Stau criticii în jur şi se întreabă...
El n-a urât pe nimenea în Viaţă,
Nici moartea, cea din fiecare noapte,
În Cerul lui mereu e dimineaţă
Şi în cuvânt miroase-a mere coapte...
|
A plecat si el...
In Memoriam
ADRIAN PAUNESCU
5 Nov. 2010, ora 7.15
Poezie citita in Biserica Ortodoxa cu tricolor de la Tebea (06.11) si la Adunarea de la Tarnava de Cris( 08.11) de o delegatie a Asociatiei noastre, ca omagiu adus Marelui Poet
A plecat şi el, acesta-i jocul
Să nu-l joci nicio scăpare nu-i!
A plecat şi el, rămâne locul
Ocupat de amintirea lui!
De la Bârca până la Carei
Suspină Poezia prin cetate,
Iubiţi-vă pe tunurile ei,
Iubiţi-vă, atât cât se mai poate...
Plâng clopotele ninse la Râmeţi
De o tristeţe bine cumpănită,
La Putna slova doare sub peceţi
Şi toată Basarabia-i cernită...
Noiembrie, dau frunzele năvală
Spre iarna ce-o să vină în curând
Şi vremea amiroase a răscoală-
Dă-ne Doamne linişte în gând...
...................................................
A plecat şi el, ori mi se pare?
Cresc Munţii din cuvânt în urma lui,
Aşa e jocul-joc, nicio scăpare
Să nu-l joci în Viaţa asta nu-i!
|
Nostalgii de toamnă...
29 Octombrie 2010
E arămită
frunza din vârsta mea de-acum,
Iar toamna îmi
adună tăcerile-n hambare,
Căruţele cu
mere se-aud venind pe drum
Din Munţii mei
prin care mă susură izvoare...
Pe Deal,
căsuţa noastră şi-n jur otavă crudă,
Din linişte pasc
mieii cu ochii lor duruţi,
Uitate-n
Rugăciune icoanele asudă
Şi te
aşteaptă Mamă cu dor să le săruţi...
Noiembrie e-aproape,
ca spiţele de-obadă,
Să mă mai
naşti odată eu ştiu că nu mai poţi,
Un Arieş de
stele mă duce în baladă,
Vreau nunta mea
să-mi fie acolo printre Moţi...
...........................................................
E arămită
frunza şi stă de-acum să pice,
Iar toamna îmi
adună poemele-n hambare,
Niciunul dintre ele n-aş vrea să mi se strice
Lavremea lor din toate să guste fiecare...
|
Rugăciunea peregrinului...
Duminică, 24 Oct. 2010
Fereşte-mă
de mătrăgună,
De-această
dulce-împărăteasă
Şi dă-mi în
suflet vreme bună
Şi-n gândurile
mele-o casă!
Fereşte-mă
de mine, Doamne,
De cel nevolnic
şi avar
Şi dă-mi
neliniştea din toamne
Şi
primăveri în calendar!
Adu-mi în fiecare
clipă
În suflet primul
Jurământ
Şi zbaterea de
sub aripă
Din Zborul întru care
sunt!
De toate câte am de
lipsă
Mai mult nu vreau
acum să-Ţi cer,
De pe-un pământ
de-apocalipsă
Fă-mi loc
măcar acolo-n Cer!
|
Sfaturi pentru mai devreme...
28 Oct. 2010
Copilul meu ascultă ce spun şi ia aminte
Până-i lumină încă şi umbra ei devreme
Din dar cu drag îţi dărui tot jarul din cuvinte,
Oriunde-ar fi norocul în viaţă să te cheme
Să nu îţi pleci urechea la răutatea lumii
Şi nu lua în seamă ademenirea ei,
Să nu crezi niciodată în
puritatea spumii,
Acolo se adună şi genii şi mişei...
E-adevărat, cât omul trăieşte tot învaţă,
Uitarea te pândeşte mereu la cotitură,
Cel care-ţi dă bineţe cu zâmbetul pe faţă
De multe ori acela în sinea lui te-njură...
Discerne întru toate şi ai mereu răbdare
Oricum ar fi dictonul-nu tot ce vrei şi poţi!
La farmecul sirenei nu te-arunca în Mare,
Învaţă prima dată în
ape mici să-înnoţi...
|
DIN TREN...
Braşov-Arad, 23 Oct. 2010
Nu mă-ntreba din
tren ce văd,
E toamnă-n cer
şi pe pământ,
Lumină-n jur,
dar şi prăpăd
Prin satele care mai
sunt...
În mine simt cum se
revarsă
Tristeţi de
plumb, melancolii,
Pădurile cu
frunza arsă
Şi lanuri de porumb
pustii...
Dar am ajuns la Blaj
acum
Şi Dealul
Hulii e aproape,
Prin vii miroase a
parfum
Şi-un tei
mă jinduie sub pleoape...
Săracă-i
Ţara mea bogată,
Frumoasă în
durerea ei,
Părinte bun, Tu
niciodată
Aşa cum îi
să nu ne-o iei!
Ne fie pururea
mămucă,
Oricât ne-ar fi de
greu sau bine
Şi lasă
trenul să se ducă
Spre alte gări
cu limbi străine...
|
AUTONOMIE...
23 Iulie 2010, spre seară...
O pasăre
azi-noapte mi s-a lovit de geam,
Îl închisese vântul,
ori gândul, cine ştie...
Mi se zburleşte
părul pe care nu-l mai am
Când îţi aud
suspinul-vreau Autonomie!!!
Nu înţeleg
cuvântul în care mă supui
Să îl traduc
într-una din limba ta ciudată,
Nici Aerul acesta
şi nici văzduhul lui
Autonomi sub soare nu
sunt, n-au fost vreodată!
Tu crezi în Dumnezeul
ce spui că e al tău,
Tu crezi în Dumnezeul
ce spui că te-nţelege,
Vrei Autonomie
deplină la vălău?
Să-ţi dea
Preamilostivul postum această Lege!
Cât e deasupra
noastră aici acelaşi Cer
Noi suntem
pământenii cu steaua lui pe frunte-
O pasăre
azi-noapte mi s-a lovit de ger
Şi port acum pe
umeri aripile ei frânte...
|
Am învăţat devreme...
Miercuri, 21 iulie 2010, spre seară...
Radio Universul Prieteniei- Mereu aproape de tine...
Am învăţat devreme
Să tac şi să ascult
Şi-aşa în lumea asta
E-atâta gălăgie,
Răbdare îndelungă să am,
Nimic mai mult Şi-apoi la urma urmei
Nu voia mea să fie!
Am învăţat devreme
Şi astăzi nu-i târziu
Să cumpănesc în toate
Cuvântul ce mă ştie
Şi câteodată parcă
Aşa aş vrea să fiu
Nepăsător ca vântul
Ce printre crengi adie...
Şi Aerul acesta
Pe care îl inspir
L-au respirat odată
Străbunii mei duruţi-
Mai dă-mi putere, Doamne
Şi unge-mă cu mir
Să urc mereu spre-Acasă,
Cu paşii mei desculţi...
|
CÂNTEC...
12/13 Mai 2010
Geme prin fluier un
Cântec nezis,
Câteodată mi-e
teamă întreg să îl scriu,
IANCU AVRAM, cel
mereu interzis
Din Ultimul
Dor, e atâta de viu!
Cu fruntea pe
lespedea somnului său
La Ţebea
mă rog, ca un ultim haiduc,
PATRIA mea, cu
părere de rău
Şi din numele
tău aş vrea să mă duc...
Mă doare de-o
vreme răstignirea pe hartă,
Ştiu că
nu am nicăierea să plec,
ACASA mea care-mi
eşti, tu îmi iartă
Lacrima Ochiului în
care petrec...
Furtuna de vine
nu-i cine s’o-nfrunte,
Nici pumnul de
piatră izbit în Carpaţi,
Acum când îţi
scriu sunt singur pe Munte
Şi vântul
suspină prin brazii uscaţi...
Geme prin fluier un
Cântec fierbinte,
Eu niciodată
nu am să te mint-
Vindecă-mi
gândul cel spus mai-nainte,
Alţii sunt
răii, îi ştiu şi îi simt...
|
Poem de tras pe
roată...
7/8 Mai 2010
Mă simt ca animalul prins în ham
Şi-aud lătrând aceeaşi mitralieră-
De sunt bugetar ce vină am?
Salariul meu încape-n tabacheră...
Şi fratele,plugarul, e la fel,
De ce ne condamnaţi pe toţi la moarte?
Îl căutaţi zadarnic pe mişel,
Baiul e demult în altă parte...
Nu e plătită munca celui bun,
Toţi harnicii din zarea asta pleacă,
De-aceea geme Umbra sub gorun,
De-aceea ne e Patria săracă
Şi din puţinul ei care ce fură
Cu acte-n regulă voi nu-i vedeţi,
Doamne, câtă vreme mai îndură
De nu se surpă Cerul în poeţi?!
De ce tot condamnaţi la dializă
Un întreg şi oropsit popor?
La cei ce-au născocit această criză
Veşnic să le fie-n curtea lor!
Eu ştiu că n-aveţi timp să-mi ascultaţi
Cuvintele acestea supărate-
Mă simt ca animalul prins în laţ
Şi amiroase-a nouă sute şapte...
|
Şi iarăşi...
30 Aprilie
2010
Şi iarăşi îmi vine de-o vreme să tac
Şi iarăşi îmi vine să urlu rotund,
În HOREA Ursu, cel din Albac,
Aş vrea câteodată să mă ascund!
Nu mă-ntrebaţi de ce şi de cine,
Nu e vremea, nici locul acum,
A început să mi se facă ruşine,
A început să mi se facă postum...
Prin Ţară când trec paşii mei tulburaţi
Vederea până la capăt mă doare,
Tricolorul demult nu mai arde-n bărbaţi,
Nici fântânile nu mai cred în izvoare...
De copil am băut întuneric de-ajuns
Aşteptând mântuirea ce o să vină
Şi totuşi la Ţebea din fluierul plâns
Mă umplu de-o sfântă şi dreaptă lumină...
Şi aici în văzduh Testamentele dor
Şi aici în pământ nu e linişte încă-
Şi iarăşi îmi vine să mă strecor
Ca o şopârlă de aur prin stâncă...
|
Cântec durut...
Poetului şi prozatorului Cornel Marandiuc, la volumul
Poemele uliului din Apuseni...
23 Aprilie 2010
Sunt tot mai rare, tot mai sus
Pădurile care s-au dus,
Unde şi unde câte-un brad
Din care umbrele mai cad,
Unde şi unde câte-o casă
Din care fumul dă să iasă...
Sub coviltire vântul tace
Şi parcă de o vreme încoace
Pe Dealul nostru când îl sui
Stă timpul ruginit în cui
Şi Moţii, cei adevăraţi,
Şi ei sunt tot mai supăraţi
Acolo-n Ţara lor de stâncă
Şi-aşteaptă Învierea încă...
Privirea încotro mi-arunc
Unde şi unde câte-un prunc
Şi-acela cine ştie cum
De-a mai rămas uitat pe drum...
Cântecul doare şi nu pot
Să-l spun aici şi-acum de tot,
Mi-e Dorul înnoptat şi lung
Până la capăt nu-l ajung...
|
Pădurile mele...
23 Aprilie 2010,
Gura Humorului-Arad.
Tulnică Dorul pe dealuri năuc,
Murmură Doina durută-n caval,
Pleacă pădurile-unde se duc?
Cele din Moldova şi din Ardeal...
Privirea mea urcă rănită pe creste,
Liniştea arde printre scaieţi,
Am citit cu sufletul această poveste,
Adevărul ei, te rog să mi-l ierţi...
Trenul aleargă bezmetic pe şine,
Rămâne în urmă temutul prăpăd,
Pădurile mele, de voi mi-e ruşine,
Unde îmi sunteţi de nu vă mai văd?!
|
AERUL...
24 Martie
2010
Mamă, arde liniştea peste păduri,
N-o auzi în Versul meu cum geme?
Plin de fumuri şi de înjurături
Şi Aerul s-a îmbolnăvit de-o vreme...
Să fugim de el nu avem unde,
Îl respirăm cum ştimşi cum putem,
Cât de murdar în suflet ne pătrunde,
Dar şi aşa e bine că-l avem!
Tot mai durut îţi pare, tot mai rar,
Tot mai străin în serile albastre,
Ce sfânt era odată şi ce clar
Acolo în pridvorul Casei noastre!...
|
ŢARA IANCULUI...
17 Martie 2010, spre
seară...
De mai avem o Ţară pe pământ
În care să ne naştem fără teamă,
E ŢARA IANCULUI din Jurământ,
Iubirea noastră să îi fie vamă
UNICUL Dor, cel de sub trei culori
Ne-a mai rămas în suflete altar,
Iancule-Avrame, sfânt din Sărbători,
Tu eşti şi vei rămâne-Abecedar!
Chipul tău din piatră şi din stele
Nu-l vor uita copiii mei, de poţi
Tu vino iar din gândurile mele
Şi-nvie Neamul risipit de Moţi...
Adună-l iar sub faldurile tale,
Adu-i aminte că suntem români,
Noi ne uităm în calea ta cu jale
Şi te rugăm să nu ne mai amâni...
|
Duminică la moţi...
Albac, 28 Februarie 2010
Arad, 1 Martie 2010
Să fii cu El, cu fraţii lui Acasă,
Poemul scris, întreg să îl asculţi,
Doamne ce Duminică frumoasă
Mi-ai dat să o respir acolo-n Munţi!
Plutea pe Râu o negură uşoară
Ca duhul unui sfânt din Calendar
Şi am simţit atunci întâia oară
Că nu m-a scris cuvântul în zadar...
Amiroseau pădurile a Post,
Puii de moţi cu ochii îngereşti
Spunându-ţi versurile pe de rost
Şi ei să nu te ştie cine eşti...
Mi-a lăcrimat un tulnic fără veste
Şi bronzul parcă se-auzea gemând-
Din parastasul neamului pe creste
Nu se va stinge candela nicicând...
Doamne ce duminică frumoasă
Mi-ai dat să o respir acolo-n Munţi!
Am fost la El, la fraţii mei de-Acasă
Şi Arieşul suspina sub punţi...
|
Crăişorii...
Ţara Moţilor,
27-28 Februarie 2010
Arad, 6 Martie 2010
I-am văzut în inima neamului meu,
Fără seamăn erau CRĂIŞORII!
Precum culorile în curcubeu
Din privirile lor se năşteau zorii...
Îmi era teamă să le ating
Bucuria aceea neprihănită,
Acum, când cuvintele toate mă ning,
Pădurile Veacului prin mine recită
La Tebea gorunilor din Tatăl nostru
În Casa Rugăciunii cu tricolor
Le-am înţeles Legământul şi rostu -
Sufletele drepţilor niciodată nu mor!
La Roşia, înfruntând întunericul minii,
În pivniţa plânsului de la Abrud,
La Horia, Câmpeni, în Albacul luminii,
Pretutindeni în Ţară îi ştiu şi-i aud....
Dă năvală Primăvara în frunze,
Galopul din sufletul fără de
frâu,
Să le fie numele hrană pe buze,
Să le fie numele punte şi Râu...
I-am văzut în Apusenii dorului meu,
Ce frumoşi, Doamne, erau CRĂIŞORII
Ca Lumina scrisă în curcubeu
Din privirile lor mă năşteau zorii...
|
Mă înfioară Cântecul...
8 Februarie 2010, Alba Iulia
Mă înfioară Cântecul şi tac,
Pădurile în tulnice coboară,
Pe HOREA, vândutul din Albac,
Îl judecă acum, a câta oară?
El stă închis la Alba în Cetate
Cu trupul cel durut de sub obezi,
Tu care treci, sătul de libertate
Opreşte-te o clipă să îl vezi...
Dă-i bună ziua dar, ori sara bună
Şi-ntreabă-l: „Bace Horia, mai poţi?”
Prin Apuseni se-aude cum detună
Cuvântul lui, acolo printre Moţi...
M-am dus şi eu azi-noapte să-i ascult
Durerea de pe roată, îndestulă,
Mă cunoştea se pare mai demult
Când m-a privit străbunul din celulă...
Ce ochi avea! Părea un zeu rănit
Şi pedepsit de oameni pe pământ
El dintre lacrimi ştiu că mi-a şoptit-
Ai grijă de tăcerea din cuvânt!
Nici eu nu le-am răspuns ce Dor m-apasă,
De ce sunt Munţii noştri supăraţi,
Cu împăratul dac’am stat la masă
Mi-a dat o cruce- ei să vă-nchinaţi!
Aud afară cum cioplesc de zor
Din lemnul de gorun aceeaşi Roată,
Mă judece-n zadar, eu nu mai mor,
Inima mea în cer e îngropată...
Mă înfioară Cântecul şi tac,
Pădurile în tulnice suspină,
Pe HOREA, vândutul din Albac,
L-au pironit pe Aer cu lumină...
|
Eu n-am plecat
Eu n-am plecat din Munţi cu-adevărat,
Chiar de plătesc prin alte părţi chirie,
În Sohodol, pe buza unui sat
Stă casa părintească mărturie
Şi-adeseori spre seară când urc Dealul
Cu fruntea-nbrobonită de sudoare,
Simt cum tresaltă-n mine-ntreg Ardealul
Şi iarba geme arsă sub picioare.
Acolo sunt de drept strămoşii toţi,
În subpământul sfintei Transilvanii,
Cei puşi în furci, crucificaţi pe roţi,
Oricât de-nstrăinaţi au fost, sărmanii...
Albac şi Vidra, Cărpiniş, Abrud,
Cu toată Ţara Moţilor sub pleoape,
Oricât ar viscoli prin fluier surd
De Munţii ăştia voi rămâne-aproape!
Că m-au legat de ei cu jurământ
Părinţii mei din lacrimă şi pâine,
Eu n-am plecat din Munţi, aicea sunt,
Aici şi dupa moarte voi ramane!
|
E noapte, nici o candelă aprinsă
13 septembrie, mereu...
E noapte, nici o candelă aprinsă
La Ţebea pe Mormântul Celui Viu!
Durută, ca o lacrimă neplânsă,
Inima ta, mereu, aşa o ştiu...
Prin fluier trece vântul şi suspină,
Pe sub gorun se-aud păreri de rău,
E sărbătoare-aici şi ei se-nchină
Unui dor străin de Dorul tău!
Ei, patrioţii noştri de o Clipă,
Luându-te blazon în pieptul lor,
IANCULE- duruta mea risipă,
Tu lasă-mă în locul tău să mor...
Mă tulbură nespusa ta Poveste
Şi Munţii-n veşnicia ei se mută-
Aici, Acum, atâta lipsă-mi este
De Numele rămas pe crucea mută!
|
APUSENII...
În noaptea asta m-am visat cu ei,
Cu Munţii mei, aceia de Acasă,
Erau mâhniţi puţin, tăcuţi şi grei
De Aurul şi-argintul ce-i apasă...
Şi-Acolo sus, pe vârfurile lor
Trecea un cal durut, fără stăpân,
Galopul lui era aşa uşor
Şi-amirosea prin Visul meu a fân...
Dar unde-i Călăreţul şi ce face?
E sub Gorun, sărmanul şi nu doarme-
Cine, Doamne, nu mi-l lasă-n pace
De-i tulbură suspinul cu sudalme?!
Iar Celălalt, pe-un Deal de furci anume
Stă dezbrăcatul, pironit pe frig,
Şi Roata lui se-nvârte peste lume,
Prin Somnul meu am început să strig...
..............................................................
În noaptea asta am vorbit cu ei,
Cu Munţii mei, rămaşi mereu Acasă,
Erau mâhniţi puţin, de gânduri grei
Din Ţara mea de piatră, preafrumoasă!
|
Caut stăpân...
15 ian. 2009
„Horia pe-un munte falnic stă călare...”
Eminescu
„Slugă mereu, caut stăpân,
Vând doniţi, ciubară, tulnice, heeei!”
O Viaţă şi încă aş vrea să rămân
Acolo în lacrima Moţilor mei.
Din palmele lor am băut în pruncie
Lumina amară până la fund,
Mâna mea fulgeră acuma când scrie
Poemul acesta în care m-ascund...
Cât aur şi-argint murmura în izvoare,
La Roşia, Zlatna, la Baia şi- Abrud,
Geamătul roţii lui Horia doare,
Fluierul Iancului când îl aud...
„Caut stăpân”, aşa le-a fost dată
Pecetea aceasta s-o poarte mereu,
Ei, cerşetorii din poartă în poartă,
Acolo pe Golgota neamului meu...
|
Eu vin în Ţara Moţilor mereu...
Eu vin în Ţara Moţilor mereu,
Aici mă simt în largul meu Acasă,
Aici e mai aproape Dumnezeu
De pâinea şi de vinul de pe masă,
Aici, lângă Ponoare şi Râmeţi,
Printre ciobanii mei cu ţundra sură,
Mai doare încă slova sub peceţi,
Horea şi Cloşca mai îndură
Pe Dealul unde nu răsare grâu
Ci iarbă numai şi durere multă,
Doineşte Moţul cu şerpar la brâu,
Pădurile stau în genunchi şi-ascultă
Acolo-n Munţii roşi de îndoială
Şi Arieşul murmură pelin;
Prin gândul meu e zvon de catedrală,
Eu vin în Ţara Moţilor şi vin
Acestor oameni, încă drepţi şi vii,
Acestor locuri sfinte să mă-nchin,
De jertfa lor îndură-te, Părinte,
Acum şi-n vecii vecilor. Amin.
Eu vin în Ţara Moţilor mereu,
Aici mă simt în largul meu Acasă,
Aici e mai aproape Dumnezeu
De vinul şi de pâinea de pe masă.
|
FERICET…
Ferice de tine, Deal de Fericet,
Ochii lui văzură aici întâia oară
Cum lumina lumii se năştea încet
Si pentru această oropsită Ţară.
Tălpile desculţe peste şerpi de dor
Cum urcau rănite dinspre văi adânci,
De ştia pruncuţul ce tăceri te dor,
Ce fântâni durute din izvoare plângi...
Fulgeră sub roată casa lui rămasă
Dintr-o amintire şerpuind prin veac,
Horia-înlăuntru încă stă la masă
Şi-mprejur ortacii, duşi pe gânduri, tac...
Se aude-un fluier peste dunga zării,
Cântecul destramă nepătrunsa ceaţă,
Dincolo, pe Dealul cel sortit vânzării
Îşi arată luna palida ei faţă...
Ferice de tine, Deal nefericit,
Ochii te văzură-n cea din urmă oară
Când în lanţuri grele cobora în mit
Crăişorul nostru, neştiind să moară...
|
MĂ SIMT LEGAT DE EI...
Mă simt legat de ei pentru vecie,
Precum sunt zalele de lanţul lor!
Dacă o fi s-adorm în Poezie
Tot înspre Munţi îmi voi trimite-un Dor
Ce l-a avut şi el atunci-Nebunul!
Cel mai înţelept de pe pământ!
Mă doare ne-odihna-i sub Gorunul
A cărui ramuri astăzi nu mai sunt...
Mă simt legat de ei şi ei de mine,
Cum gemenii de pieptul Maicii lor,
Senini de sunt şi mie-mi este bine,
De plâng Acolo, pleoapele mă dor!
Şi iarăşi vin să spun, nu-i întâmplare
Că versul meu miroase a răşină,
Mi-au dat un nume, dureros de mare,
Un nume de-Adevăr şi de Lumină!
Nu-i laudă, e mântuire poate
Fiorul care-l port prin trup mereu-
Mă simt legat de ei până la moarte,
Mă simt legat până la Dumnezeu!
El Este, va fi Singurul în stare
Să mă dezlege de Blestemul lor,
Cum nu e altul mai sublim sub soare-
Mă simt legat ca Umbra Lui, de nor...
|
Mă strigă iarba...
Mă strigă iarba să mă duc la coasă,
Cum mergeam cu tata în pruncie,
E-atât de multă şi aşa de deasă
Pe Dealul meu, uitat în Poezie...
E iulie, de-acum acolo ştiu
Se coc cireşele- ce Sărbătoare!
De prea departe şi de prea târziu
Nu pot să vin şi zarea lor mă doare...
Doar pe furiş mă poartă câteodată
Acelaşi gând, el, cel mai de-cu-zori
Îmi bate coasa, n-a uitat s-o bată
Şi la auzul ei mă prind fiori...
Tata coseşte-acum în veşnicie-
Mă strigă iarba să mă duc la coasă,
Pe Dealul meu durut din Poezie
E-atât de multă, Doamne şi de arsă!...
|
ROUA APUSENILOR...
23/24 mai 2009
Mi-e dor de Roua de la Sohodol,
De-o sete sfântă gura mea e arsă!
Mă fură gândul, ce sublim obol,
Spre Apusenii cei rămaşi Acasă...
Când sorb din ea lumina cu nesaţ
Aud cum curge-n mine o poveste,
Prin Munţii mei cu tulnicul la braţ
Mă văd copchilul Moţilor pe creste...
Şi-acolo, într-o peşteră cu nume
Ce mi-a fost dat să-mi fie de mireasă,
Să îmi ascund tăcerile din lume
Şi Dorul din Poemul ce m-apasă...
E-atâta arşiţă acum când scriu!
Prin tot ce sunt mă susură fiorul-
Aşa mi-a fost şi mie dat să fiu,
Să curg nestăvilit precum izvorul...
|
VÂNZĂTORII
De la Alba până la Abrud,
Din Albac şi până-n zarea zării,
Peste tot şi astăzi îi aud
Pe aceia ce te-au dat vânzării
Şi de-o fi să te mai scoli odată
Din mormântul Cerului înalt
Te vor trage, mârşavii, pe roată,
Cum l-au tras atunci pe celălalt!
Tu să ştii că noi de-o ducem greu
Munţii noştri nu se mai răscoală-
Ne rugăm la Bunul Dumnezeu
Să ne vindece de-această boală...
Gornicii întârzie spovada,
Peste ei iertarea ta să cadă,
Cadă peste Scorucet zăpada,
Urmele să nu ţi se mai vadă...
Dar, te rog, tu, Horia-Părinte!
Azi pe Dealul Furcilor când treci
Lasă-ne aducerea aminte
De acum şi până-n veci de veci!
.....................................................
De la Vidra până la Abrud,
Din Albac şi până-n zarea zării,
Peste tot şi astăzi îi aud
Pe aceia ce te-au dat vânzării...
|
ARGINŢII...
31 Decembrie 1784/1 Ianuarie 1785
Se-aud spre Bălgrad paşi gemând pe drum,
Printre păduri, cu lanţurile grele,
E HORIA, el „Rex Valachorum”,
Purtând pe cap cununa de nuiele...
În stânga lui e fratele Cloşcuţ
Şi-o inimă cu amăgiri deşarte,
Zăpada cade putredă pe Munţi
Ca un giulgiu mirosind a moarte...
E Anul Nou şi zvonuri de colindă
În şerpi de dor prin sânge-i se desfac,
Colaci de lacrimi aburind sub grindă,
Departe, sus în Crângul din Albac.
Un fierăstrău îl fulgeră cu dinţii,
Ştia demult ce chinuri o să-ndure,
Nu moartea-l înspăimântă, ci arginţii
Vânzării lui, acolo în pădure...
|
ARIEŞUL...
13/14 Martie 2010
„Unicul Dor al vieţii mele...”
Mă strigă Râul, Iancu încă-i viu!
Eu nu mai am răbdare, gândul arde,
Aşa fierbinte trebuie să-l scriu-
Trezeşte-te din amorţire barde!
Prin Munţii tăi de-Acasă vântul geme,
Frunza doare-n mugurii ce sunt,
Şi ARIEŞUL murmură de-o vreme
Un Cântec tulburat peste pământ...
Am fost acolo şi mi-a dat de veste
La Albac, sub coasta unui Deal,
Că în Ardeal se scrie o poveste
Despre un călăreţ fără de cal...
N-am înţeles atunci prea bine spusa
Când m-a atins cu valul lui de foc
În ceasul de la Sarmisegetusa
Se-oprinse timpul dacilor în loc...
Se-aude Arieşul cum coboară
Doinit prin versul meu din dor în Dor,
Nicicând el nu se va muta dinŢară,
De la vărsare până la izvor...
|
|
|
