|
CAPITOLUL VII
TABLELE CERATE SI IMPORTANTA LOR ISTORICA
Tablele cerate sunt o inventie greceasca. Ele serveau pentru insemnarea de scurte notite, scrisori, bilete etc. Incepand din timpul lui Pericle, uzul tablelor cerate se generalizeaza din ce in ce mai mult in Grecia. Intrebuintarea tablelor cerate o aflam pomenita si in Herodot, Demarat, Aristofan etc. De la Greci aceasta inventiune a trecut si la Romani.
In afara de tablele cerate din Ardeal, gasite la Rosia-Montana, s-a mai aflat si la Pompei, langa Neapole, abia in anul 1875, o colectie intreaga de table cerate, aproape identice cu cele din Ardeal. Toate insa sunt in stare de carbonizatiune. Tablele din Pompei au fost descoperite, gratie sapaturilor facute, intr-un cufar, in care s-a gasit portofelul bancherului Cecilius Jucundus. Cufarul era asezat deasupra usei uneia din odai. Aceste table sunt niste chitante, avand forma de diptice si triptice. Scrisul din ele este cursive ca si in tablele de la Rosia-Montana.
Intrebuintarea tablelor cerate s-a continuat veacuri de-a randul, aproape pana in zilele noastre, mai ales prin influenta bisericei. Ele se foloseau mult si in corespondenta zilnica pentru tinerea socotelilor, pentru diplome, pentru foi de zestre, testament etc.
Toate tablele cerate, gasite pana azi, deci si cele de la Rosia Montana, cat si cele de la Pompei, cuprind si acte juridice.
Tablele cerate sunt cele mai vechi si mai de pret documente, care vorbesc lumei despre existenta poporului daco-roman in secolul al 2-lea dupa Christos, dovedind relatiunile sociale si de drept privat ale natiunei romane din Dacia Traiana, desigur cea mai expansiva si cea mai insemnata natiune in antichitate.
Ascunse in sanul pamantului si gasite in diferite randuri dupa 18 veacuri, ca un monumentum aere perennius, la Rosia-Montana, langa Abrud, din aceste table, in numar de peste 40, nu mai exista azi decat 25 bucati, printre care patru triptice complete. Multe din ele insa sunt deteriorate din cauza oamenilor ignoranti, care le-au gasit, care n-au stiut cum sa umble cu ele si care nu si-au dat seama de valoarea si raritatea lor.
Toate tablele cerate relative la istoria Daciei Traiane, cate sunt azi cunoscute, au fost descoperite in decurs de aproape trei sferturi de secol (de la anul 1786 pana la 1855, adica in 69 ani) si toate la Rosia Montana, langa Abrud, in minele din muntii Igren, Letea si Carnicul-Mare.
Se pune insa intrebarea: Ce cautau aceste table cerate, acest nepretuit tezaur pentru istoria trecutului nostru, in minele intunecate ale muntilor Igren, Letea si Carnicul-Mare? De ce n-au fost ele pastrate la Sarmisegetuza (Gradistea de azi), capitala Daciei, sau in alte cetati ca Apulum (Alba-Iulia), Napoca (Cluj), ori in Potaissa (Turda), orase in care a inflorit viata Romanilor?
Raspunsul la aceasta intrebare ni-l da eminentul meu amic si coleg de scoala si de Parlament, profesorul George Popa Liseanu din Bucuresti, care intr-un studiu foarte documentat despre “Tablele cerate descoperite in Transilvania”, spune urmatoarele:
“Cat timp Traian statu pe tronul Cesarilor, nimeni nu indrasnia sa se atinga de provinciile lui dela Dunare. Numele lui Traian era deajuns ca sa tina in frau roiul de popoare ce misunau in jurul Daciei si cari cu nesat s-ar fi aruncat asupra bogatului imperiu ca sa-l pradeze si sa-si caute in el locuinte. Indata ce insa cuceritorul Daciei deveni prin moartea sa divul Traian, popoarele neastamparate dinspre Nord si Orient incep a se misca, incep a da navala din toate partile asupra provinciilor prea intinsului imperiu, Dacia avea sa primeasca cele dintai lovituri – si pentruca dansa, in timpul imparatului Adrian, sa poata capata epitetul de felix trebuia neaparat sa fi fost scapata dintr-un mare pericol de fiul adoptiv al cuceritorului Daciei. Dupa moartea lui Adrian insa navalirile dusmanilor in aceasta tara devenira din ce in ce mai dese si mai periculoase”.
Si intr-adevar, primejdia a sosit odata cu rasboiul marcomanic, pus la cale de liga anti-romana a Germanilor , in frunte cu Marcomanii, la cari s-au lipit si popoarele sarmate, cari incepura sa atace din mai multe parti vastul imperiu roman. Acest rasboiu ingrozi si umplu de spaima pe toti locuitorii imperiului. Guvernatorul Daciei si Moesiei superioare, M. Claudius Fronto, dupa marturia unei inscriptiuni (Corpus Inscriptionum Latinarum. III No. 1457), bate pe Iasigi, cari, pradand Dacia, amenintau Sarmiseghetusa. Colonia de aci, recunoscatoare, ridica o piatra in onoarea acestui vestit general.
Dar Iasigii, cutreerand Dacia, o devasteaza in mod ingrozitor
Imaginea c7img1: Forma unei table cerate (triptic) in buna stare
si ajung pana la Alburnus maior (Rosia-Montana) si satele din jur, carora, dupa ce le jupoaie tot avutul, le dau foc.
Cu acest trist prilej – aceasta este si hipoteza marelui archeolog si istoric german Teodor Mommsen – locuitorii din Abrud, Rosia-Montana si satele vecine si-au ascuns toate bogatiile care unde au stiut si au putut, plecand apoi cea mai mare parte in munti sa tina piept barbarilor. Si desigur vagaunile muntilor Igren, Letea si Carnicul-Mare erau indicate ca ascunzatori ideale pentru averea si actele mai importante ale familiilor lovite de soarta rasboiului si dintre cari multe au pierit, remanand avutul lor ingropat in mine, supuse si acestea cu timpul surparei.
Toate tablele cerate, gasite la Rosia-Montana, dateaza din timpul domniei imparatilor Antoniu Piu (138-161) si Marcu Aurel Filosoful (161-180), afara de una singura din epoca lui Adrian. Ele au fost descifrate si studiate de archeologi savanti, ca Massmann din Muenchen (la 1841), Teodor Mommsen din Berlin (la 1843), de Huschke (1845), Neugebauer (1851), preotul Ackner (1856). Detlefsen (1858 si 1859), Timoteiu Cipariu (1855, 1857 si 1858) in Analele gimnaziului din Blaj si (la 1867) in Archivul pentru filologie si istorie, apoi Finaly (1861), Edon (1874) si Bruns (1876) intr-o conferinta tinuta la Berlin sub titlul: Die Unterschriften in den romischen Rechtsurkunden si in sfarsit G. Popa Liseanu (1926) intr-un aprofundat studiu, facand parte din interesantul volum Romanica, publicat de Casa scoalelor din Bucuresti.
|
|