INTRODUCERE

           In vremea cat tinu revarsarea popoarelor salbatece venite din Asia, asupra Daciei traiane, pe care o calcara si cutropira unele dupa altele mai multe sute de ani de-arandul, de o viata pacinica in tara Daciei, nu mai putu fi vorba. Locuitorii ei, scapati din acele potopuri, se refugiara in munti si de spaima barbarilor nu mai cutezara a cobori in sesurile, unde isi avuse mai nainte locuintele si mosiile lor, si de sila trebuira sa-si chiverniseasca viata si avutul aci, intre cutele muntilor Carpati, unde hoardele barbare nu puteau strabate deloc, ori numai putin si foarte cu greu.
           Trei fortarete naturale dau Carpatii: Muntii Hategului, Muntii Apuseni si Maramuresul. Dupa scurgerea popoarelor barbare din tinutul Daciei, aci in cuiburile acestea aflam restul poporului roman din poporatiunea Daciei pustiite.
           In toate aceste trei tinuturi se afla o deasa poporatiune romaneasca, sub Voevozii lor, si din aceste locuri a roit mai apoi in timpurile linistite de mai tarziu, poporul roman in Banat, in Ardeal, in Moldova si in Romania.
           La inceput Romanii slobozindu-se iar spre ses, au impopulat numai partile mai apropiate de munti, doar ca sa fie aproape de acesti buni ocrotitori, in cari si-au aflat totdeauna si usor refugiul in zile de primejdie – si abia in veacul al 14-lea se intinse Romania pana la Dunare si Moldova pana la Basarabia.
           Cate tinuturi, atati Voevozi de sine statatori aveau, insa fara legaturi intre ei, o slabiciune aceasta, care pricinui caderea Romanilor din Bihor, din Banat si din Ardeal sub domnia Regelui unguresc, domnie, care era mai mult o suzeranitate, caci voivodatele romane se sustinura pana catra capatul veacului al 14-lea mult putin de sine statatoare. Dovada despre fiinta Voivozilor romani din Ardeal, este intre altele si bulla Papei Clement al VI adresata acelor Voevozi romani la 1345.
           Printre acesti Voevozi se vorbeste in acea bulla, si de un Voevod de ”Tzopus”, cu numele Aprozie.
           Cuvantul acesta Top, s-a pastrat pana in zilele noastre, caci locuitorii munteni din tinutul Campenilor, in Muntii Apuseni ai Ardealului, - si azi sunt si se numesc Topi, - dar nu “Moti”, cum s-au indatinat locuitorii dela tara, a-i numi.
           Aceasta numire vine inainte si in descrierea Ardealului facuta de Constantin Porfirogenita, care le zice pe greceste ”Tzopon”.
           Cand Regele Ungariei, tinerul Principe bavarez Otto, ajunse prinsonier al Voivodului ardelenesc Apor in Deva – si fu dat in sama Voivodului din Hateg spre perzare, - acesta il facu scapat si prin oamenii sai l-a condus prin “Terra tzopus”, apoi prin Terra belinis (Beinsi) (Nota 1) in Maramures, - adeca tot prin tinuturi de ale Voevozilor romani, cu a caror ajutor scapa in Galitia, de urmarirea magnatilor unguri (Ottokar de Hornek, 1308).
           Tinutul asa numit “Terra Tzopus” era, dara, dela Mures pana in Muntii Bihorului, iara Voivodul isi avea resedinta in Abrud – numit sub domnia romana “Alburnum”, precum dovedesc tabelele scrise in ceara, aflate pe la 1852 in niste mine (bai) de aur, lucrate pe la anii 160 dupa Christos in hotarul comunei Rosia Montana de langa Abrud.
           Trecutul acestui tinut, locuit peste tot de o poporatiune indesata si intr-una romaneasca, vredniceste luarea aminte a intregului popor roman, pentru a-l cunoaste si pretui dupa vredniciile castigate pe teren national de catra locuitorii lui, a caror fapte mult au ajutat la imbunatatirea starei materiale si sufletesti a Romanilor din Ardeal si tara ungureasca, si de cari sa ne aducem aminte de cate ori vedem cate un Top umbland pribeag prin tara cu ciubare si cu cercuri…
           Putin s-a scris pana acum despre acesti Topi, si mai ales nimic despre petrecerea lor pe timpul domnirei Principilor transilvaneni.
           Incat m-au ajutat imprejurarile, am cercat a aduna date despre trecutul topilor, ca, prin cartea aceasta, sa fa cunoscuta publicului romanesc starea lucrurilor din trecut, socotind de o paguba a le da uitarii pe acele, si a nu povesti unele lucruri vazute de mine insumi in timpul epocal al anilor 1848 si 1849, cari mi-au ramas vii in memorie, cu toate ca eram pe atunci abia baiat de 8 ani, in Campeni.
           Muntii Apuseni ai Transilvaniei, sunt vestiti nu numai prin faptele razboinice a poporului, dar si prin frumuseta naturei. Vulcanul, Gaina, Bihorul, Vladeasa, Balomireasa si Muntele Mare, sunt strajile tinutului auros. Cu vaile si stramtorile lor naturale, ei formeaza o fortareata ce a fost menita intru scaparea de urgia veacurilor vitrege, pentru poporatiunea daco-romana, a carei locuinte in orase si sate cazuse prada focului si darimarii din fundamente!
           Din cate primejdii ne-au scapat pe vremuri muntii si codrii acestia! Aici, in intariturile acestea zidite de Dumnezeu, au stat adapostiti o mie de ani stramosii nostri, cand prin sesurile Dunarii, curgeau puhoaiele de barbari, cand noroadele salbatece ale Asiei se napustiau cu duiumul, impingandu-se unele dupa altele asupra Europei, jafuind si pustiind totul pe unde treceau.
           In muntii acestia s-a inchegat taria si unitatea neamului romanesc! Ei au fost ocrotirea si scaparea noastra in zilele de groaza, cetatea sfanta in care s-au pastrat mai curate ca ori-si-unde, credintele, limba si datinile poporului nostru! In locurile acestea tainuite, pe veci ingradite de strajile Carpatilor, plutesc umbrele stramosilor nostri de nainte de descalecare.
           Aici, in sopotul izvoarelor si in freamatul codrilor, a rasunat pentru intaia oara frumoasa noastra doina duioasa, si nu e parau, nici plai, de care sa nu fie legata o amintire scumpa sufletului nostru, nici varf de munte, care sa nu-si aiba povestea lui frumoasa si cantecul lui.
           Mai tarziu, dupace au contenit navalirile si s-au scoborat ai nostri iar la sesuri, de cateori o primejdie mare ne-a amenintat, muntii ne-au reprimit in adaposturile lor, si vai de dusmanul care ne-a urmarit in intariturile cetatii acesteia naturale a noastre!
           Firea locului a adus cu sine spiritul razboinic a poporului muntean si curagiul lui propriu l-a scapat de soartea vitrega a iobagilor dela sesuri, caci nici grofi, nici baroni nu avura gust a cere dela Domnitori donatiuni (stapanire prin daruire) peste acest tinut, nici dupace Voivodatul de “Terra Tzopus” a fost incetat!
           Topii ramasera in libertatea lor sub tot timpul Regilor Ungariei si a Principilor transilvaneni, precum voiu descrie aceasta la alt loc.
           Deci, muntenii din asa numitul domeniu fiscusesc al Zlatnei de jos, de mijloc si de sus, sunt adevarate ramasite ale vechilor colonii romane, aduse de Imparatul Traian in Dacia, cari la navalirea barbarilor, aci si-au aflat loc de adapost si in acesti munti au scapat si trait pana in ziua de azi, in acesti munti, in cari aflara asa putine locuri de samanatura si de fanate, pe care strabunii lor le taiase cu securi si cu crunte sudori, din acele paduri de veacuri, in care ei scapasera cu viata, cu vitele si cu putina avere din naintea hoardelor Hunilor, Gepizilor, Gotilor, Avarilor, Vandalilor, cari se intreceau in uciderea Romanilor si pustiirea infloritoarelor lor cetati…
           Muntenii acestia, Romani din timpurile cele mai vechi, traiau unii cu baitul, iar altii cu vanatul, cu paduraritul si cu tinerea vitelor. Si asa se vede ca ei, ca oameni liberi dintru inceput si dupa pacinica ocupare a Transilvaniei prin Maghiarul Tuhutum, n-au fost legati nici la un domn pamantesc, fara numai Principelui tarii – ca Principe, iara nu ca domn pamantesc!, - caruia, ca oameni liberi, de bunavoie, in chip de onorariu, nu ca datie iobageasca, ii dadeau din productele lor in tot anul o catatime sau mita de aur, precum Abrudsatenii, Buciumanii, Carpenisenii, - sau ca dadeau piei de vulpe si jder, miere de stup si unt pe sama casei principelui, care catatime de aur principele Apaffy o hotaraste in diploma sa data la 30 Maiu 1676 din Balgrad Abrudsatenilor, Buciumanilor si Carpenisenilor in 50 de pizete, iara in diploma din 18 Decembre 1689 pune pe fiestecare din aceste trei comunitati, cate 36 pizete si 6 cosasi. Acest honorariu, si nu mai mult, s-a facut dupa aceea ca un obiceiu, intocmai ca la Secui darea boului, cand se insura sau se nastea craiului un fiu. Nu numai vechii regi ai Ungariei, precum Ludovic cel mare in 2 diplome, date una din Zagrabia de dupa sarbatoarea S. Catarine fecioara si martira, la 1357, alta din anul 1365, in cari locuitorii muntilor acestora se numesc: Cives hospites si Montanistae, si Sigismund la anul 1428 in a doua zi dupa praznicul cercetarei prea fericitei fecioare Maria, ii lasa si intareste, precum in acele doua diplome se zice: in libertatile, prerogativele, indultele si laudabilele obiceiuri a lor din vechime avute. Ba si Principii Ardealului, precum Bethlen, Rakotzy si Apaffy, in mai multe diplome le-au intarit.
           Ca apoi, cu timpul, dupa ce-a ajuns Transilvania sub Casa Austriei, cum s-a stramutat acel honorariu si datie, in taxa de bani, si apoi cum si in ce chip taxa aceasta inmultindu-se, s-a prefacut in o taxa rascumparatoare de robote, - vom vedea la alt loc.
           
           Nota 1 - probabil actualul Beius, al carui nume se pronunta de catre localnici si in zilele noastre exact asa cum scrie si Rubin Patitia citand cronica – nota BB